Două luni de relaxare și de incoerență au fost de-ajuns ca România să treacă de la 16.000 la 50.000 de bolnavi de COVID-19. Scenarii cu mii de oameni în spitale și sute în stare gravă, rostite cu teamă în martie, par acum cuvinte profetice. Pandemia ne arată România, așa cum e. Cu Direcții de Sănătate Publică prăbușite, în care datele se culeg cu pixul în mână, dar care refuză să angajeze absolvenți de Sănătate Publică. Cu un Minister al Sănătății sufocat de funcționari depășiți. Cu secretari de stat care iau spitalele la pas să numere paturi de Terapie Intensivă până ies la socoteală. Cu medici furioși și obosiți, atâția câți au mai rămas. Și, deasupra tuturor, cu politicieni mai îngrijorați de viitorul lor politic și de timingul alegerilor decât de gestionarea pandemiei. Ne îndreptăm din nou spre izolarea forțată, în ciuda optimismului politic? Are România instituțiile, oamenii și forța să oprească valul de recorduri negative? Explică Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică și Directorul Centrului pentru Politici de Sănătate de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.