Cristina Nedelcu, PM Salvați Copiii România: Am terminat Dreptul ca să fac bine, dar nu m-am văzut avocat
Listen now
Description
Am vorbit cu Cristina Nedelcu despre ce înseamnă să termini facultatea de drept și să urmezi o altfel de ”carieră”, în domeniul ONG. Cristina a terminat facultatea de drept și a vrut să facă bine. Pe parcurs, deși voia să se facă avocat, și-a dat seama că nu s-ar potrivit cu ce își dorește să facă. Și a ales alt drum. A lucrat la Fundația Inovației Sociale Regina Maria, unde s-a ocupat de partea de Project Management, iar în prezentul lucrează la fundația ”Salvați Copiii România”. Atunci când ești în facultate, nu te gândești neapărat să faci o carieră pe partea de voluntariat și nu îți dai seama cât de mult te-ar putea ajuta o facultate în domeniul dreptului în acest domeniu. Dreptul presupune mai mult decât legile clasice: presupune oratorie, negociere, găsirea unor soluții și a face bine. Nu uita să ne urmărești pe Facebook, Instagram și Youtube și să intri pe site, ca să vezi ultimele informații.
More Episodes
Am vorbit cu Elena Lazăr, lector universitar doctor în cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București, specializată în Drept Internațional Public despre situația conflictului ruso-ucrainean. 1. Suntem într-un război? 2. Ce înseamnă un război? 3. Ce se poate ataca în cadrul unui...
Published 03/01/22
Ce înseamnă să ai un SRL cu asociat unic? Care sunt drepturile și obligațiile? Cine centrează și cine dă cu capul? Aceasta este o serie în parteneriat cu Banca Transilvania. -- 📧 Vrei să lucrăm pe proiecte speciale? Drop a line @ [email protected] -- ⏭️ Urmărește-ne pe: 😎 Site:...
Published 02/25/22