Is this your podcast?
Sign up to track ranks and reviews from Spotify, Apple Podcasts and more
Costina Cheyrouze
Poezii pentru cei ce stau acasă
În fiecare zi, pentru cei ce stau acasă, Costina Cheyrouze, actriță TNB, citește o poezie din patrimoniul național românesc.
Listen now
Recent Episodes
Sunt eu, fetița asta serioasă Ce stă pe-un scăuieș, cuminte, Strângând la piept, cu mâinile-amândouă Păpușa nouă, De care încă-mi mai aduc aminte? (Avea rochiță albă, de mătasă.) Mi-e milă de mânuța ei, De trupul mic, și firav, și puțin: Mi-e milă ca de-un copilaș străin Ce-ar fi murit, demult,...
Published 05/11/20
Înnalt şi-ngândurat ca visătorul, Stând între cer şi-ntre pământ stingher, Crescui şi eu din veşnicul mister Din care toate îşi pornesc izvorul. Când seva urcă-n trunchiul meu de fier, Adâncul îmi trimite-n foi fiorul Şi simt că-n mine năvăleşte dorul Pământului de-a fi mai lângă cer. Iar cerul...
Published 05/11/20
Iubeşte-mi mâinile Şi ochii Şi iartă-le dac-au fost clipe În care n-au ştiut să-ţi spună, În care n-au putut să-ţi dea Atât cât ar fi vrut, Atâta – cât poate doru-ţi le cerea În dragostea, În îndoiala, În deznădejdea unei clipe... Iubeşte-mi mâinile Şi ochii Şi iartă-le nevruta vină Că prea...
Published 05/11/20
Do you host a podcast?
Track your ranks and reviews from Spotify, Apple Podcasts and more.
See hourly chart positions and more than 30 days of history.
Get Chartable Analytics »