Episodes
Problema fundamentală a omului nu e de natură economică, socială, politică, etnică, rasială, ecologică, etc., oricît de importante ar fi acestea, ci e de natură existențială în sens etic, moral. Dacă brusc ar apărea utopia pe pămînt, omul o va transforma, în timp, în distopie. Și dac-ar popula Marte chiar, inevitabilul se va produce - reeditarea dramei istoriei terestre ("The Expanse" ar putea fi o profeție). Poate avea dreptate agentul Smith din Matrix: "Fiecare mamifer de pe această planetă...
Published 05/20/22
La întrebarea, de ce sîntem atît de ușor de prostit, culmea, cu acces fără precedent la informație, răspunsul este paradoxal: tocmai pentru că sîntem inundați cu prea multă informație, dar mai ales imagini. Avea dreptate Yuval ben Harari cînd postula că astăzi "claritatea este putere". Dar cum să-ți clarifici creierii cînd sacerdoții Media și Social Media mediază și mediatizează realitatea în forme simbolice mistificatoare, avînd înscris în cărțile lor "sfinte" (a se citi business plan)...
Published 05/13/22
Published 05/13/22
În romanul distopic 1984 de George Orwell, O'Brian ideologul îi explica lui Winston dizidentul un 'adevăr' pe care acesta din urmă refuza să-l accepte: "realitatea nu este exterioară; realitatea există doar în minte și nu în altă parte. Ceea ce consideră Partidul că este adevăr, acela e adevărul. Este imposibil să vezi realitatea fără să te uiți prin ochii Partidului." Lucrurile acestea trebuie luate într-un alt înțeles: după cum realitatea materială nu poate fi experimentată nemijlocit, ci...
Published 05/06/22
Nu știm exact cam ce jocuri preferă bunul Dumnezeu. Einstein era convins că nu joacă zaruri sau dacă joacă o face doar în spațiul constrîns al legilor fizicii. Bohr i-ar fi replicat autorului teoriei relativității să înceteze să-i spună lui Dumnezeu ce să facă. E clar că nu îndrăznim să ne strecurăm în discuția marilor fizicieni. Poate că nu joacă nimic iar noi sîntem pe cont propriu, viața fiind un fel de joc de ruletă, aparent cam trucat. Sau poate că Dumnezeu joacă ceva, dar nu chiar...
Published 04/29/22
Ce-au înțeles "alcoolicii anonimi" iar noi nu prea e că prima condiție pentru rezolvarea unei probleme este reconoașterea problemei cu pricina. Astfel se face că în ciuda diferențelor fundamentale ce-ar face imposibilă formarea unui grup pestriț, singura asemănare capabilă să-i coaguleze pe toți e aceasta: acceptarea că sînt pierduți. Sau în limbajul biblic, "nu este nici unul neprihanit, nici unul măcar". De aceea alcoolicii se mai vindecă. Sfinții, nu prea.
Published 04/15/22
Omul a fost mereu bîntuit de strigoiul antropocentrismului, și de unul teribil de radical. Însă la baza deformării sale existențiale șade tolănit un mit seducător, mitul excepționalismului rasei umane. Anume că omul este măsura tuturor lucrurilor, e buricul pămîntului, centrul universului și alte asemenea snoave. Atît religia cît și știința au elevat omul într-o poziție precară, l-au îmbătat cu ambrozia unicității și nectarul vanității. Dar această obsesie cu noi înșine acutizează alienarea....
Published 04/08/22
Spunea Isus că El a venit pentru cei bolnavi. Doar că bolnavii Domnului susțin contrariu, că-s sănătoși și n-au nevoie de vindecare. Afară doar de cea trupească. Iar asta numai în cazul în care aloe vera nu funcționează iar intervențiile chirurgicale și medicamentoase nu mai dau rezultat. În rest, vameșii, prostituatele și zeloții trebuie să-și facă programare, noi, ceilalți, sîntem deja externați. Chiar din religia creștină externați. Pentru că dacă sîntem sănătoși atunci chiar ne pierdem...
Published 04/01/22
Cînd Isus Și-a asemănat urmașii cu sarea pămîntului nu se referea la gust, în sensul moralizator al poveștii "Sarea-n bucate", o mîncare fără sare e nonsens culinar. Isus se referea la utilizarea principală a sării în antichitate: prevenirea stricăciunii. Creștinii s-au crezut tot timpul "influencer-ii" gustului celorlalți, pontificînd la tot pasul ce este îngăduit sau nu, reglementînd și codificînd comportamentul celor din jur. Ce n-au practicat în schimb creștinii a fost tocmai această...
Published 03/28/22
Cînd J.R.R Tolkien a "decis" în trilogia "The Lord of the Rings" ca Middle Earth să fie salvat prin contribuția vitală dar absolut bizară a hobiților (în special Sam și Frodo plus a 'răshobitului' Golum) probabil că muza nu cochetase deloc cu "Așa grăit-a Zarathustra" ci mai degrabă cu "Idiotul". Sau mult mai sigur, poate c-a fost inspirat de paradoxul existențial exprimat de Pavel: "cînd sînt slab atunci sînt tare". Tocmai în asta și constă natura elecției divine, sublinierea conjuncției...
Published 03/18/22
Conceptul de "popor ales" nu este doar unul atrofiat ba chiar toxic atîta timp cît nu se precizează dimensiunea teleologică, adică scopul, finalitatea pentru care s-a acordat clauza aceasta unui anume grup sau persoane. A fi ales nu înseamnă a fi deosebit, special, unic, exclusivist, aparte, stătut. Din contră, înseamnă a fi vulnerabilă, descumpănită, fragilă, temătoare. Adică acceptarea provocării de a deveni însăilat(ă) în țesătura complexă a relațiilor umane. Înseamnă să dai, nu să...
Published 03/11/22
Dacă ar fi să recapitulăm lecțiile din criza samariteană ar putea fi sumarizate în prima strofă a poeziei lui Romulus Vulpescu, "Vine Vremea" ce exprimă chiar bine realitatea curentă: 'Vine o vârstă, vine o veste, vine o vreme / Vine o vamă, vine o voce, vine, cheamă / Cheamă ziua, cheamă ora, cheamă clipa tuturora / Cheamă, pleacă, vine, este!' În acest context, ultimii actori ai acestei producții existențiale am rămas noi: nici agresorul, nici cetatea asediată, nici liderii, nici profetul...
Published 03/04/22
Conceptul probei finale nu este unul biblic ci mai degrabă apocrif. Dumnezeu n-are nevoie de o asemenea probă și nici presupusele lumi necăzute. Iar dacă acestea, prin absurd, nu s-au lămurit pînă acum care e treaba prin prea-zbucimata Terra, înseamnă că sînt cam căzute-n cap și nu merită se le mai menționăm. Gogorița cu ultima generație, care prin desăvîrșirea ei trebuie să-L îndreptățească pe Dumnezeu înaintea Universului, este în esență blasfemică și antihristică. Doar Hristos poate face...
Published 02/25/22
Atunci cînd se declanșează o criză, care ar trebui să fie rolul liderului? În mod normal, datorită configurației contractului social statul se auto-sesizează și intervine pentru că cetățeanul, plătind "taxa de protecție", chiar se așteaptă să fie protejat. Însă și asta este o deșertăciune și goană după vînt pentru că aproape întotdeauna cei ce sfîrșesc a fi protejați sînt liderii, nu electoratul. Și cum cetățenii sînt ocupați cu supraviețuirea și devorarea celuilalt, liderii își fac de cap,...
Published 02/18/22
“Omul invizibil” nu e doar capodopera SF a lui H.G. Wells dar și o anumită realitate existențială. Sigur că există oameni invizibili. Și nu-s puțini. Chiar faptul că nu-i vedem a devenit argument în sine. Dar de ce nu-i vedem? Rețelele de socializare au lansat acest "Hunger Games" narcisist după publicitate, vizibilitate, notorietate. Și cu toții am mușcat din iluzia fructului oprit: "dacă te vei conecta vei fi ca zeii". Însă "vizibilitatea este o capcană" (M. Foucault), iar datorită luminii...
Published 02/11/22
O mare inflație ne paște, una în care avem prea multe răspunsuri la prea puține întrebări. Adevăratele interogații nu apar din senin, nesolicitate și neanticipate; ele se nasc pe fondul travaliului crizei existențiale, criză de care omul religios fuge ca necuratul de anafură. De aceea sînt bisericile pline de Nicodimi, oameni nenăscuți dar care, paradoxal, vorbesc, gîndesc, trăiesc și se hrănesc ... dar cu lozinci. Lozinca este o pseudo-realitate, un simulacru, exact ca soia cea imitatoare de...
Published 02/04/22
Probabil că singurul caz particular ce poate deveni un mod de a trata o problemă universală este întruparea lui Hristos, ca răspuns la întrebarea "Unde este Dumnezeu?". Însă chiar și acest "profund incognito", cum se exprima Kierkegaard, tot o formă de comunicare indirectă este, Dumnezeu obscurizîndu-Se pentru a se putea descoperi. Revelația directă este imposibilă pentru că efectiv ar îngheța orice formă de comunicare. Dumnezeu ne lasă în schimb indicii și semne pentru a-L putea descoperi....
Published 01/28/22
Într-o vreme cînd capitalul de încredere în cei care reprezintă autoritatea morală, politică, medicală, academică, etc a atins cote minimale, cînd noi am devenit multilateral îngustați nu dezvoltați, o interogație bîntuie blogosfera: pe cine să întrebăm? L-am întreba noi pe profet dar nu știm unde e profetul. Și dac-ar fi unul, atunci acesta nu ne-ar prezice viitorul (pentru că profetul nu e un fel de Hari Seldon) ci ar analiza prezentul, pentru că aparent asta e de fapt profeția: o exegeză a...
Published 01/21/22
Elias Canetti aseamănă masele cu o cetate asediată de două ori: din exterior și din interior. Cu cît e mai lung asediul se întîmplă următorul fenomen: zidul începe să se subțieze iar pivnița să se lărgească. Dușmanul din interior e de vină. Care este celălalt, cel care nu e ca mine. În Samaria se murea de foame dar se mîncau între ei. Acum asistăm la o formă de canibalism verbal în care celălalt trebuie "anihilat" pentru ca eu să supraviețuiesc. Sau chiar la o formă de zombificare a...
Published 01/14/22
În psihicul adventist opresiunea are un loc special. E un fel de monedă de schimb pentru negocierea relației dintre așteptător și Dumnezeu. Este absolut necesară și trebuie să vină ca ultimă dovadă a legitimității așteptătorilor ca popor ales. Doar că în noua configurație actuală, opresiunea a căpătat alte valențe: e deja aici și complet diferită de ceea ce se aștepta. Iar noi nu prea știm cum să reacționăm.
Published 01/07/22
Cum se face că cei ce se considerau cei mai raționali dintre neoprotestanți au ajuns destul de iraționali? Sau cei care se erijau drept cei mai profilactici dintre creștini să se declare anti-vaxeri? Iar cei ce se jurau că sînt cei mai luminați dintre evanghelici să devină anti-știiință, iar cei mai profetici dintre toți să se transforme-n niște conspiraționiști? Cum se explică această mare taină, această vrăjire colectivă?
Published 12/31/21
În semiotica adventistă "văgăunile munților", "peșterile" și "stîncile întărite" (Jud. 6,2) reprezintă semne escatologice, realități viitoare ce au să vină peste prigoniții Domnului. Problema e că atît de orbiți putem fi de literalismul interpretărilor încît să ratăm prezentul. Dacă persecuția deja a început (sigur, o altă persecuție pentru altfel de oameni) și nu ne-am dat seama? Dacă ne ascundem deja prin văgăuni, peșteri și stînci?
Published 12/24/21
Atunci cînd ne simțim suspendați între cele două realități, tentația este să abandonăm una în favoarea alteia, iar, de obicei, minunile sînt invocate ca zarul norocos în aleatoria ruletă a vieții. Dar cum minunile nu ne întrerup defel cotidianul, atunci le inventăm. Exact ca-n Evul Mediu, ca hrană ideologică pentru masele supersițioase, pseudo-narațiuni prezentate cu nonșalanță de la amvoane sau prin alte medii de comunicare. Rezultatul? Obscurizarea realității obiective și acutizarea...
Published 12/17/21
Ce faci atunci cînd realitatea imaginată este contrazisă de cea obiectivă? Unii o contestă direct și se retrag comfortabil în hruba plăsmuirilor și închipuirilor cu care au fost hrăniți sistematic. Alții, în schimb, găsesc resursele necesare pentru a confrunta această realitate, eventual, chiar s-o schimbe pentru ei înșiși și cei din jur. Însă pentru asta ai nevoie de narațiune. Dar care e, astăzi, narațiunea?
Published 12/10/21
Dacă ar exista o trăsătură comună a așteptătorilor, n-ar fi speranța ci teama. O frică denominațională inoculată prin narațiuni plăsmuite și livrate de mijlocitorii între sacru și profan, care paradoxal, folosesc frica pentru a ne vindeca de ea. Și dacă ar exista un păcat de neiertat ar fi acela de a stimula și exacerba fricile primordiale ale așteptătorilor. Pentru că se uneltește împotriva lui Hristos care a zis "Nu vă temeți!"
Published 12/03/21