14 episodes

Un podcast unde discutam cu invitatii nostri experti teme legate de fericire, dezvoltare si prosperitate, la nivel personal si social, dintr-o perspectiva rationala si stiintifica.

The Good Life ASUR

    • Education

Un podcast unde discutam cu invitatii nostri experti teme legate de fericire, dezvoltare si prosperitate, la nivel personal si social, dintr-o perspectiva rationala si stiintifica.

    Cum să iei Decizii Mai Bune Gândind ca un Om de Știință

    Cum să iei Decizii Mai Bune Gândind ca un Om de Știință

    Știința ne-a ajutat să facem descoperiri noi, să inventăm tehnologii mai bune, și să progresăm ca societate. Însă dincolo de asta, gândirea științifică ne poate ajuta să luăm decizii mai bune, în orice arie a vieții. În acest episod al podcastului, Eduard Ezeanu discută despre acest subiect cu Cristian Presură, cercetător și promovator al științei.

    Cristian și Eduard abordează câteva elemente cheie ale gândirii științifice (precum definirea clară a problemei, folosirea de experimente și construirea de modele), și ne arată cum pot fi folosite în realizarea de decizii optime. Discuția include aspecte privind luarea deciziilor în business, în carieră, în politică și în viața de zi cu zi.

    Cristian Presură este un fizician, cercetător, autor și promotor al științei. Și-a făcut doctoratul la Universitatea din Groningen, iar din 2003 lucrează ca cercetător pentru Philips Research, în Eindhoven. A publicat mai multe cărți de succes, printre care „Fizica Povestită”, pentru care a devenit laureat al Premiului Academiei Române pentru fizică.

    Linkuri Utile: Thinking In Bets (Carte), Fizica Povestită (Carte), Cristian pe Youtube, Cristian pe Facebook, Cristian pe Discord

    • 41 min
    Detectarea Minciunilor: Ce Funcționează și Ce Nu Funcționează

    Detectarea Minciunilor: Ce Funcționează și Ce Nu Funcționează

    Cu toții ne dorim să ne putem da seama când suntem păcăliți și înșelați de alte persoane. Din păcate, multe din metodele cele mai populare sunt ineficiente, iar cele eficiente sunt mai puțin cunoscute. În acest episod la podcastului, Monica Belițiou discută despre detectarea eficientă a minciunilor cu Eduard Ezeanu, coach pe comunicare și gestionarea emoțiilor.

    Eduard ne vorbește despre cercetările cele mai importante și interesante făcute pe detectarea minciunilor în ultimii ani, și ne spune ce metode de detectare a minciunilor au validat, precum și ce metode au invalidat. Discuția trece prin subiecte precum serialul Lie to Me, citirea micro-expresiilor, Truth-Default Theory, și ce mincinoși buni sunt copiii.

    Eduard Ezeanu este un coach și trainer specializat pe comunicare și gestionarea emoțiilor. Are peste 13 ani de experiență, în care a lucrat cu clienți din peste 20 de țări de pe 5 continente. Are licența în Psihologie, un master în Științe Cognitive, și este pasionat de promovarea metodelor de dezvoltare personală bine validate științific.

    Linkuri Utile: TED Talk Kang Lee, Truth-Default Theory, Eduard Ezeanu (Website), Eduard pe Facebook, The Good Life pe Facebook

    • 31 min
    Întrebări Cheie Care te Ajută să Comunici Mai Bine

    Întrebări Cheie Care te Ajută să Comunici Mai Bine

    Comunicarea eficientă ține de ce vorbești, de cum asculți, dar și de ce întrebări pui. În acest episod al podcastului The Good Life, Eduard Ezeanu stă de vorbă despre întrebările cheie care ne îmbunătățesc comunicarea radical cu Cosmin Chiriță, trainer și project manager pe proiecte educaționale.

    Cosmin și Eddie prezintă 4 tipuri de întrebări care ne ajută în diverse arii ale comunicării, cu exemple de întrebări din fiecare tip, și povești din viețile lor personale sau profesionale ce reflectă cum pot fi folosite eficient astfel de întrebări. Discuția atinge subiecte importante precum claritatea, empatia, facilitarea schimbării și rezolvarea conflictelor.

    Cosmin Chiriță dezvoltă și contribuie la proiecte de învățare și dezvoltare de mai bine de 13 ani, ca trainer, speaker, facilitator și project manager. În ultimii 8 ani s-a focalizat în special pe crearea, finanțarea și livrarea de programe de formare pentru profesori, pe o paletă largă de soft skills, paletă pe care abilitățile de comunicare ocupă un loc central.

    Linkuri Utile: Comunicarea și Mingea de Lut, Simon Sinek despre Verbe, Cosmin pe LinkedIn, Eduard Ezeanu, The Good Life pe Facebook

    • 51 min
    De Ce Felul Cum Ajuți Oamenii Este Probabil Ineficient

    De Ce Felul Cum Ajuți Oamenii Este Probabil Ineficient

    Altruismul este una din cele mai apreciate trăsături umane. Dar dacă cumva practici altruismul în mod ineficient? Cum îți poți da seama, și cum poți schimba asta? În acest episod al The Good Life Podcast, Eduard Ezeanu discută aceste subiecte cu Ariel Pontes, filosof și activist umanist.

    Ariel prezintă câteva probleme practice ale felului cum practicăm altruismul, pe care Eduard le examinează mai în detaliu. Cei doi vorbesc apoi despre o alternativă mai bună pentru a-i ajuta pe ceilalți numită altruism eficace (effective altruism), felul cum ea poate fi practicată, precum și diverse resurse care ne pot asista în această direcție.

    Ariel Pontes este activ de peste 10 ani în mișcarea umanistă din România, Brazilia, dar și la nivel internațional. Este creatorul, precum și editor și scriitor pentru Humanist Voices, publicația oficială a Young Humanists International. Are un masterat în filosofie analitică, fiind în mod special preocupat de teme precum etica, raționalitatea, altruismul și umanismul.

    Linkuri Utile: Against Empathy, The Life You Can Save, The Most Good You Can Do, Doing Good Better, Giving What We Can, Ghostless Machine

    • 32 min
    De la Teorie la Practică: Cum să Faci Dezvoltare Personală pe Bune

    De la Teorie la Practică: Cum să Faci Dezvoltare Personală pe Bune

    În dezvoltarea personală, este foarte importantă, și deseori foarte dificilă, trecerea de la acumularea de cunoștințe la aplicarea lor în mod eficient pentru a dezvolta abilități și atitudini noi. În acest episod al podcastului, Eduard Ezeanu discută despre cum să faci trecerea de la teorie la practică cu Dragoș Apostu, Learning Program Manager pentru UiPath.

    Eddie și Dragos discută despre atitudinile negative pe care mulți le-am dezvoltat în școală față de învățare și cum să le depășim, despre cum să nu ne lăsăm distrași și să practicăm orice ne dorim în mod consistent, despre neuroplasticitatea creierului și despre cele mai eficiente strategii de învățare pentru adulți, ce pot fi folosite de indivizii dar și de companii.

    De-a lungul a mai bine de 12 ani, Dragoș Apostu a ajutat alți oameni să se dezvolte prin programe de training, teambuilding și e-learning. Este co-fondator al programului Profesorul Digital, și lucrează ca Learning Program Manager pentru UiPath, o companie internațională specializată în automatizări și inteligență artificială.

    Linkuri Utile: Dragoș Apostu, Profesorul Digital, Eduard Ezeanu, ASUR pe Facebook, The Good Life pe Facebook

    • 50 min
    Religia împotriva Științei în Perioada de Pandemie

    Religia împotriva Științei în Perioada de Pandemie

    Credințele religioase și liderii religioși au pus deseori bețe-n roate progresului științific și comportamentului responsabil. În acest episod al podcastului, Eduard Ezeanu vorbește despre cum se manifestă asta în perioada de pandemie cu Toma Pătrașcu, președinte al Asociației Secular Umaniste din România (ASUR), director al Bucharest Science Festival și autorul cărții „Povestiri despre Epidemii și Vaccinuri”.

    Eddie și Toma analizează 3 cazuri controversate din perioada pandemiei de declarații și acțiuni de natură religioasă. Toma ridică cortina și ne arată ce jocuri politice ale vârfurilor bisericești stau în spatele a multe fapte controversate, jocuri în care credincioșii sunt deseori folosiți ca unelte simple. Apoi are loc și o discuție despre măsurile sociale și personale care pot duce la o societate românească cu membrii mai puțin creduli sau dogmatici.

    Linkuri Utile: Cazul 1, Cazul 2, Cazul 3, ASUR, Cartea lui Toma, Articolele lui Toma, Toma pe Facebook

    • 40 min

Top Podcasts In Education

The Mel Robbins Podcast
Mel Robbins
The Jordan B. Peterson Podcast
Dr. Jordan B. Peterson
Small Doses with Amanda Seales
Urban One Podcast Network
Mick Unplugged
Mick Hunt
TED Talks Daily
TED
The Rich Roll Podcast
Rich Roll