Andrada Vincze. Cea mai mare capcană e definiția fixă a succesului. Și de ce 1% e esențial
Listen now
Description
Andrada Vincze e un pionier într-un domeniu în care România nu are aproape deloc specialiști: în psihologie sportivă. Am fost cucerită de conversațiile cu ea, de cât de mult putem învăța din experiența ei cu peste 100 de sportivi de performanță, dar și din lucrul ei cu echipe. Andrada este doctorand la Facultatea de Psihologie a Universității București. A fost sportiv de performanță până la 21 de ani și dublă campioană europeană la tenis de masă. A fost psiholog al echipei de fotbal de tineret și va fi primul specialist român acreditat european în domeniul psihologiei sportive. Am vorbit cu Andrada despre blocajul în fața greșelii și eșecului, despre cum ne putem acomoda cu ele, despre cum să revii în scenă atunci când nu mai crezi că poți, despre formula ei de îmbunătățire și succes și despre atenția pe propria performanță, versus obsesia pentru titluri și bani. Despre copii și cum pot învăța să treacă peste obstacole. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații.  **** Acest podcast este de asemenea prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.   
More Episodes
Vasile Dâncu este sociolog şi profesor universitar. A deținut trei mandate de ministru și este senator în Parlamentul României. Ca sociolog, are o lungă experiență de explorare a  societății românești, a mentalităților și instituțiilor din societate. Este fondatorul revistei Sinteza și al...
Published 04/19/24
Florin Talpeș a fondat și conduce Bitdefender, o companie globală, lider în domeniul securității cibernetice. După mai bine de trei decenii în lumea tehnologiei, are o perspectivă cuprinzătoare, dar și înțeleaptă, despre ce înseamnă să construiești o organizație, despre leadership, cultură,...
Published 04/12/24