4. Plecăm în spațiu
Description
În ziua aceea, l-am simțit de departe pe Color. Vezi tu, noi, micinikii, avem un nas foarte fin și simțim orice persoană sau lucru de la o distanță foarte mare. E una dintre puterile noastre cele mai importante.
Ușa s-a deschis, iar eu m-am prefăcut că stau nepăsător într-un colț al camerei. Mă jucasem cu Selfi până atunci, iar acum stăteam și pierdeam timpul pe covor. Dar pândeam cu colțul ochiului să vad când intră Color.
Au intrat pe rând Music, Lumi, iar apoi nimeni. Să mă fi înșelat, oare? Dar nu, în câteva clipe, pe ușă a apărut bunul meu prieten. Și ne-am jucat amândoi așa cum știm noi să o facem.
Eu am sărit pe el, iar el s-a prăbușit pe spate, prefăcându-se suprins. Știu asta sigur, că s-a prefăcut, deși în ultima vreme pare că se preface din ce în ce mai bine. Stă jos și e așa, super amețit, de parcă ar zbura mii de steluțe verzi în jurul capului lui.
Apoi am mâncat, ne-am jucat și i-am lăsat să vorbească. I-am auzit spunând că plecăm toți în spațiu și m-am bucurat că plecăm într-o aventură. O să le arăt tuturor ce poate Timok cel viteaz. Și, că să vezi că nu sunt doar vitează, sunt și foarte deștept, hai să-ți mai povestesc ceva.
Știi ce înseamnă că plecăm în spațiu? Hmm, cum să-ți explic să fie mai ușor de înțeles. Într-o seară, când poți tu, roagă-i pe mami sau tati să te ducă undeva unde să poți vedea cerul.
Citește continuarea pe Escu.me.
---
Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/timok/message
Știu, te întrebi ce e aia pecete. Și eu m-am întrebat. Așa că m-am dus la Selfi, într-o seară, când mergeam noi cuminți printre stele, și i-am arătat cu boticul cuvântul acela pe care îl tot scria pe caiet. Și Selfi mi-a explicat:
– Demult, cu multă vreme în urmă, pe Pământ, unde mergem noi...
Published 06/04/24
Să vorbești neptuniană nu e greu. Trebuie doar să vorbești subțire, subțire de tot și să inversezi literele în cuvintele pe care le spui. Adică, să nu spui ”bună!”, ci ”ănub!”, să nu spui ”foame”, ci ”emaof”. Și tot așa. În plus, că să te audă uriașii, trebuie să vorbești folosind o voce foarte...
Published 06/04/24