Description
În acest episod vorbesc despre popularitatea și charisma lui Ion Iliescu, dar și despre anturajul său de oameni de încredere. Vorbesc despre afacerile deșănțate și țepele economice care au proliferat sub protecția statului și a relațiilor clientelare improprii: antreprenori ieșiți din Securitate sau din vechiul PCR, scandalul bancar, privatizările lente și preferențiale, schema piramidală Caritas și contrabanda. Însă apare la orizont și perspectiva alinierii internaționale, în foruri suprastatale. Progresele României în acest sens sunt încă mici și șovăielnice, dar începe acum angajarea pe o direcție occidentală. Încheierea unui tratat bilateral cu Ungaria îi supără pe naționaliști. Presiunea internă cauzată de presa independentă, de opoziție și de societatea civilă duce la rezultate diferite în alegerile din 1996. PDSR intră în opoziție, iar Ion Iliescu devine primul șef de stat al României care cedează puterea în mod pașnic.
Support the show
În acest episod din "Istoria Complementară a României", vorbesc despre o parte a istoriei romilor, de la origini și până la dezrobirea lor în Țările Române. Ce ne spune limba romani sau legendele? Ce știm despre parcursul lor prin Europa și când s-a schimbat atitudinea benevolă a europenilor față...
Published 08/12/24
În acest episod din Istoria Complementară a României, vorbesc despre curentul Iluminist. Începând de la primele zbateri ale metodei științifice, prin filosofie, matematică, istorie, antropologie, economie, politică și alte noi discipline, Iluminismul stă la baza societății moderne. Și dacă nu mă...
Published 08/12/24