Judecata de Acum - episodul 128
Listen now
Description
După o lungă dar deloc odihnitoare vacanță, căci n-am stat, ci am pregătit un pui al „Judecății” pe care sperăm să vi-l putem arăta săptămânile viitoare, podcastul vostru preferat s-a întors, aplauze! Cu un subiect care numai aplauze nu merită, veți spune, și așa și e. Un gargaragiu ce umblă prin lume deghizat în ziarist a mâzgălit într- foaie locală de Cluj niște fapte care, odată extrase cu greu din bălării, arată o faptă gravă: un cunoscut om de afaceri a agățat pe net trei adolescenți, i-a chemat la el acasă și a făcut sex cu doi dintre ei. Omul de afaceri este „creierul” marelui festival Untold, iar fapta lui, pe care nu avem niciun motiv s-o credem inventată, nu poate fi, din păcate, încadrată penal. Am explicat de ce în prima parte a ediției de față. Partea a doua am rezervat-o mișcărilor de trupe din arena de circ politic. Ne-am luat de la comasarea alegerilor, un henț clar pe cale a fi comis de coaliția PSD-PNL, cu binecuvântarea imparțialului vostru președinte, și-am ajuns iar să ne umplem de nervi. Cum ar veni, se pregătesc iar să ne facă. Săptămâna viitoare vor mai face, în mod cert, pași în plus în direcția asta, iar noi vom fi aici să le constatăm tupeul. Pe joia viitoare! Și bine v-am regăsit! ---------------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri. ---------------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
More Episodes
Published 11/26/24
L-am prins din nou pe Mircea Geoană cu o minciună cât casa, de data asta despre un episod din trecutul tatălui său. Geoană încheie această campanie în genunchi, după ce, la startul ei, era considerat, pe baza unor sondaje, între favoriți. Pe Geoană nu l-au faultat atât investigațiile de presă -...
Published 11/23/24
Published 11/23/24