Judecata de Acum - episodul 132
Listen now
Description
Am început ediția din această săptămână cu un eveniment grav: demisia în bloc a (aproape) tuturor procurorilor de la DNA Constanța, un deznodământ cumva așteptat, dar totuși șocant al unei decizii a șefului DNA Marius Voineag despre care am vorbit într-o ediție anterioară. Am explicat pe larg în ce constă gravitatea demersului, atât din perspectiva statutului de procuror, cât și din perspectivă pecuniară pentru autorii acestui gest. Într-o lume cu capul plecat, un gest ca acesta merită salutat, pentru că nu găsim des oameni care să-și sacrifice banii personali și poziția pentru principii. Problemele din anticorupția românească devin, pe zi ce trece, mai adânci și par din ce în ce mai greu de rezolvat. Am rămas la Constanța pentru o altă situație mizerabilă ce-l are în prim-plan pe episcopul locului, controversatul Teodosie Petrescu (fost Porcu). Care, după ani și ani de poziții anti-logică și contra bunului simț exprimate din importanta sa calitate de episcop BOR, ajuns la „mâna” colegilor lui din Sfântul Sinod, forul colectiv de conducere al BOR, scapă cu o „dojană”. Și, ca baletul să fie total, este amenințat cu o judecată clericală în fața unui for care nu există. Înainte să încheiem, am adus la zi și mutările din bambiliciul politic național: comasarea - alegerile, carevasăzică - se va face prin ordonanță de urgență, că doar nici dracu nu se aștepta să avem alegeri în 2024. Alegeri în care, cel puțin pentru București, noul USL nu are încă un candidat desemnat formal, nou prilej pentru Gabriela Firea să se propună din nou, de data asta formal: PSD București, condus de Firea, o propune, surpriză!, pe Firea drept candidat la Primăria Capitalei. Și, ca și când nu am fi râs destul, a mai apărut un „sondaj”. Făcut de CURS-ul patronat de Iosif Buble, ziarist consacrat la trustul de presă al lui Dan Voiculescu, sondajul susține că unul din zece oameni chestionați și-a manifestat spontan intenția de a vota cu Piedone, șeful partidului lui Dan Voiculescu, care, văzând aceasta, s-a și anunțat drept candidatul partidului la PMB. În final, am desemnat și Duhul Rău (ursarul): pe de-o parte un magistrat care nu merită numit pentru că a demonstrat fără echivoc faptul că-și bate joc de meserie, pe de altă parte un director de instituție care pare să-și fi pierdut definitiv busola. Ăștia am fost. Pe joia viitoare! ---------------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri. ---------------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
More Episodes
Published 11/26/24
L-am prins din nou pe Mircea Geoană cu o minciună cât casa, de data asta despre un episod din trecutul tatălui său. Geoană încheie această campanie în genunchi, după ce, la startul ei, era considerat, pe baza unor sondaje, între favoriți. Pe Geoană nu l-au faultat atât investigațiile de presă -...
Published 11/23/24
Published 11/23/24