Judecata de Acum - episodul 139
Listen now
Description
În ediția din această săptămână am încercat să contrabalansăm unul dintre efectele dezastruoase ale comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare asupra democrației: nimeni nu discută despre cei ce vor reprezenta România în Parlamentul European, cu atât mai puțin să încerce să le dezbată proiectele sau planurile. Am încercat noi să le creionăm măcar câte-un portret schematic candidaților eligibili de pe listele partidelor. Portret e mult spus, căci n-am avut nicio pretenție de fișare a lor, ci i-am descris „la bunul simț”, bazându-ne pe ce știam despre ei noi doi, gazdele voastre, oameni informați și jurnaliști cu peste 40 de ani vechime în meserie (împreună). Chiar și-așa, discuția ne-a prins și ne-am afundat în ea preț de vreo oră și jumătate. În restul de timp rămas (până la recordul de două ore și jumătate al acestei ediții) ne-am minunat de noua idee creață (ca să nu spunem abjectă de-a dreptul) a Guvernului de a pune tot ce înseamnă ecosistemul economic și de business (ANAF, taxe locale și tot ce mai are legătură cu tranzacțiile comerciale din România) în mâinile securicilor (SRI, mai exact). Și mai abjecte decât ideea în sine sunt câteva dintre motivațiile formale din spatele ei, pe care vă invităm să le descoperiți. Să vă enervați și voi, că noi ne-am enervat destul. Și, firește, am schimbat două vorbe și pe cazul Cîrstoiu, această cometă politică ce refuză să se stingă. Cea mai recentă apariție publică a lui ne-a scârbit până la limita de a cere o ambulanță chiar la măsuța Judecății. O ediție-record ca lungime, deci, pe care vă invităm s-o ascultați. Noi vă mulțumim și vă dăm întâlnire joia viitoare, de la 20.00. ca de obicei. ---------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri. ---------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
More Episodes
Published 11/26/24
L-am prins din nou pe Mircea Geoană cu o minciună cât casa, de data asta despre un episod din trecutul tatălui său. Geoană încheie această campanie în genunchi, după ce, la startul ei, era considerat, pe baza unor sondaje, între favoriți. Pe Geoană nu l-au faultat atât investigațiile de presă -...
Published 11/23/24
Published 11/23/24