Judecata de Acum - episodul 151
Listen now
Description
Peste o sută de fapte de viol au comis, împreună, fostul episcop de Huși Cornel Onilă și fosta lui mână dreaptă, fostul arhimandrit Jitaru, asupra victimelor lor, elevi ai seminarului telologic de la Huși. Asta au stabilit judecătorii Curții de Apel Galați, într-o sentință pe care am dezbătut-o în prima parte a ediției de săptămâna asta. Am dezbătut-o și am găsit-o într-o oarecare măsură istorică prin curajul argumentelor judecătorilor, într-o țară care, până azi, avea mai degrabă tendința de a se uita în altă parte atunci când venea vorba de victime minore ale unor agresiuni sexuale. Cum a fost posibil să se întâmple aceste orori la liceul teologic din Huși? Cum facem noi, ca societate, să prevenim și alte posibile cazuri similare? Vom căuta răspunsuri la întrebările astea, în calitate de jurnaliști la Să fie lumină, și, firește, vi le vom prezenta și vouă aici, la Judecată. Am mai avut un motiv de bucurie: am aflat când vor fi alegerile. Restul de alegeri din 2024. După comasate, înainte, spre intercalate! Un circ pe care nu am ezitat să-l taxăm, constatând primele aberații. Era să zic că am pornit mai departe spre, dar n-am pornit, că nu mai avem pe unde să mergem: se închide Valea Oltului. Și, de bună seamă, s-ar putea închide și aeroportul Otopeni. De ce nu se închide, mai bine, ministerul Transporturilor lui Grindeanu, având în vedere ce haos generează? Nu știm, nu avem chiar toate răspunsurile, poate mai reflectați și voi și ajungem la un răspuns. Avem cu toții, și voi, și noi, două săptămâni pentru acest proces de reflecție, căci treburi importante ne țin pe amândoi departe de București săptămâna ce vine. Să ne auzim sănătoși în două săptămâni! ---------------------------------------------------------------- Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri. ---------------------------------------------------------------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
More Episodes
L-am prins din nou pe Mircea Geoană cu o minciună cât casa, de data asta despre un episod din trecutul tatălui său. Geoană încheie această campanie în genunchi, după ce, la startul ei, era considerat, pe baza unor sondaje, între favoriți. Pe Geoană nu l-au faultat atât investigațiile de presă -...
Published 11/23/24
Published 11/23/24
Am început ediția de săptămâna asta povestind cum am ajuns vecini la studioul nostru din Casa Presei cu „Departamentul Antifraudă”, în fapt o acoperire ieftină pentru un sediu al partidului AUR care adăpostește, cel mai probabil, o brigadă de troli de internet aflați în slujba campaniei...
Published 11/16/24