Description
În ediția de săptămâna asta am început o discuție despre (cel mai probabil) viitorul candidat la președinție Mircea Geoană. De terminat mă tem că n-o vom termina prea curând, căci omul nici măcar nu și-a oficializat măcar candidatura, în legătură cu sprijinul ei plutind încă multe necunoscute prin spațiul public românesc.
Ce-am stabilit deja este lipsa de scrupule a acestui personaj politic vechi ce ni se va vinde, probabil începând de săptămâna viitoare, ca un om politic nou, altfel, cu standarde, pricepere politică și etică pe măsura funcțiilor pe care le-a ocupat de-a lungul acestor ani.
Concluzia noastră? Nu cumpărăm. V-am spus încă de azi, în mare, de ce, probabil că vom mai vorbi despre asta.
Discuția despre Geoană și mișcarea lui aparent browniană prin spațiul politic românesc ne-a dus, cumva normal, spre o alta, mai generală, dacă nu aproape filosofică: unde începe un compromis să compromită? Care sunt liniile roșii peste care nu prea e de trecut?
Pentru asta am folosit, dincolo de exemplul Geoană (pe care-l bănuim a fi în spatele unei carcase politice pilotate de fostul eurodeputat Vlad Gheorghe), alte două exemple: negocierile REPER cu PNL (ce-or avea de discutat cei de la REPER cu oamenii conduși de Bode și Rareș Bogdan noi chiar nu înțelegem) și o postare manipulatoare a Victoriei Stoiciu, recent aleasă lider PSD și consilieră a premierului Ciolacu, în care îl perie bine pe șefu.
Acesta a fost și unul dintre „ursarii săptămânii” (ales de Ovidiu), pe când Vlad a ales drept duh rău modul în care televiziunea publică încă face „presă”, bazându-se pe un exemplu recent al unui interviu cu Nicolae Ciucă, în fapt o odă deșănțată adusă acestuia de moderator.
Dacă vreți să nu vedeți așa ceva și la podcastul vostru preferat, vă dăm întâlnire și joia viitoare, tot de la 20.00. Noi, ca de obicei, vom fi aici.
Și, firește, am glumit: la noi nu veți vedea niciodată așa ceva.
Mulțumim! Pe joi!
----------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținere din partea Departamentului de Stat al SUA, prin Ambasada României la București, precum și cu sprijinul Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale celor doi parteneri.
----------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
L-am prins din nou pe Mircea Geoană cu o minciună cât casa, de data asta despre un episod din trecutul tatălui său. Geoană încheie această campanie în genunchi, după ce, la startul ei, era considerat, pe baza unor sondaje, între favoriți.
Pe Geoană nu l-au faultat atât investigațiile de presă -...
Published 11/23/24
Am început ediția de săptămâna asta povestind cum am ajuns vecini la studioul nostru din Casa Presei cu „Departamentul Antifraudă”, în fapt o acoperire ieftină pentru un sediu al partidului AUR care adăpostește, cel mai probabil, o brigadă de troli de internet aflați în slujba campaniei...
Published 11/16/24