„Școala nu te învață practic ce ai de făcut ca să devii un antreprenor sau un om pe picioarele tale”
Listen now
Description
Am povestit cu Tudor Chirilă despre joburi și pasiuni, micromanagement și independență, educație financiară și investiții. De la muzică și teatru, la fotografie, typography, sporturi pe apă și planuri de viitor, așa cum este lansarea cărții „Jurnal cubanez”, un jurnal de fotografie și text făcut în timpul celor 3 săptămâni petrecute în Cuba. Tudor a câștigat primii bani când a făcut o reclamă pentru bere, ca student, pentru care a negociat suma de 400 de lei. Nu mai știe exact ce a făcut cu banii, dar cel mai probabil i-a cheltuit, de fericire (pasiunea din studenție fiind jocul de „bingo”). Ce vei afla dacă asculți: Mă consider un artist și un entertainer care este obligat să se implice ca musca-n lapte în tot procesul organizațional și în cel de execuție a creațiilor sale. Trebuie să înțelegi munca celor cu care colaborezi. Am refăcut un monument funerar - o pisanie care s-a crăpat și pe care am reinscripționat-o. În pandemie, cel mai grav a fost sentimentul multor artiști că au fost abandonați la nivelul empatiei sociale pe care o așteptau. Când interzici o activitate, trebuie să o compensezi într-un fel sau altul. Industria muzicală e prost organizată, pentru că nu e profesionalizată, nu există proceduri etc. La fel și teatrul independent. E ok să fii plătit de mic pentru ce faci. Mi-ar plăcea să investesc într-un start-up de tehnologie. Îi învăț pe copiii mei educație financiară. Au vândut ceapă pe stradă în Porumbacu. Nu a trecut multă lume pe stradă, așa că am rugat vecinii să cumpere de la ei.
More Episodes
Despre spiritul de antreprenor insuflat de părinți, cum a făcut primii bani și ce înseamnă o carieră în online și creare de conținut, cu Laura Maier în episodul 19 din sezonul 3 al podcastului La Bani Mărunți. Dacă vei asculta acest episod de podcast vei afla: Cât a durat până a câștigat...
Published 11/07/22
Published 11/07/22
În episodul 18 din sezonul 3 povestim cu Vrinceanu Costin Marian sau Jaxi, cum îi place să se prezinte, cum a ajuns să facă bani din pasiunea lui, cum a ajuns să muncească pentru el și să o facă din plăcere. Am vorbit cu Jaxi despre curajul de a alege acest drum, despre bani și investiții pentru...
Published 11/07/22