Description
Maria este o voce pe care ai mai auzit-o la Pătratul Roșu. În urmă cu aproape doi ani a fost profesoara care ne-a explicat cum se vede noua generație direct din mijlocul membrilor ei.
Acum, Maria a devenit mamă. A născut, din fericire pentru ea și copil, înainte de valul patru. În timpul sarcinii s-a și vaccinat. Și de aici am pornit și discuția: de ce a făcut-o și cum a fost discuția cu medicii înainte de acest moment, mai ales că Maria are și două boli autoimune care pun presiune pe sănătatea ei.
Iar pentru că este o persoană care activează în sistemul de învățământ, am vrut să aflăm și ce educație vrea să-i asigure fiului ei. Sigur, n-am ezitat să întrebăm și cum s-a descurcat în această lume care, din exterior, pare haotică: sfaturi de la rude, de pe grupuri de părinți, din cărți și de pe tot internetul.
Poate iei în calcul să fii părinte sau poate nu. Ce știm cert e că vei afla răspunsuri la curiozități din sfera asta odată cu acest episod. Dacă ți-a plăcut, spune-le și altora. Suntem pe Spotify, Apple Podcasts și alte platforme pe care le preferi pentru podcasting. Pe Facebook și Instagram îți vom fi mereu alături să ne spui ce curiozități ai și ce invitați ai vrea să avem pentru ediții viitoare.
Pe 16 martie 2024, de la ora 14 la Victoriei, lupta contra endometriozei ajunge în stradă. Este atât un semnal de alarmă despre o boală tratată cu prea multă indiferență, cât și un reminder pentru miile de femei care suferă de ea că nu sunt singure.
La marșul organizat sâmbătă sunt invitate...
Published 03/12/24
Odată cu acest episod adăugăm un nou capitol informațiilor despre HPV și de ce e un virus care trebuie luat în serios, atât prin teste, cât și prin vaccinare.
Deocamdată, doar vaccinul protejează împotriva cancerelor cauzate de HPV și poate fi făcut încă de la vârsta de 11 ani de toată lumea....
Published 02/12/24