Sezonul Extratereștrilor #1: Aselenizarea, mit sau realitate? Răspund Alexandru Mironov și Dan D. Farcaș
Listen now
Description
Acum 51 de ani, la 20 iulie 1969, misiunea Apollo 11 realiza cu succes prima aselenizare cu echipaj uman. Americanii Neil Armstrong și Buzz Aldrin deveneau astfel primii oameni care pășeau pe Lună aproape 7 ore mai târziu. Dar încă există suspiciune în privința veridicității acestui moment istoric. Este aselenizarea un mit sau a avut cu adevărat loc?  Cu ocazia maratonului de programe #SezonulExtratereștrilor (din 20 iulie, de luni până vineri de la ora 22:00) HISTORY prezintă o serie de interviuri cu scriitorul și jurnalistul de știință Alexandru Mironov și renumitul ufolog Dan D. Farcaș, președintele Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (ASFAN) România. Suntem singuri în Univers? Există extratereștri? Ne vor forța schimbările climatice în a ne arunca privirile și pașii spre alte planete? Unde țintim? Pe lună sau pe Marte? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care cei doi experți răspund pe larg. 
More Episodes
Acum 350 de ani, la 25 octombrie 1673, se năștea Dimitrie Cantemir, cel care avea să rămână în istorie nu doar ca domn al Moldovei, ci și ca un cărturar de seamă, care a ne-a lăsat mai bine de 130 de volume scrise: personalitate enciclopedică, nume revendicat deopotrivă de istorie, etnografie,...
Published 11/30/23

Published 10/25/23