Description
🚘 Lumea auto nu ar exista, evident, fără șoferi. Iar aceștia nu ar putea ieși pe șosele dacă nu ar exista instructorii.
🎙 Al doilea invitat special al primului episod din noul sezon al Podcasturilor HISTORY, găzduit de Alex Bohariuc, este Octavian Viorel Friptu, care a început să predea tainele condusului atunci când Bucureștiul era mult mai liber.
El ne-a povestit despre cum a înființat în urmă cu 20 de ani ceea ce avea să devină una din cele mai bune școli auto din București - Școala de Șoferi VYO, precum și ce surprize a întâlnit în trafic în decursul acestor ani.
🎧 Ascultă „România la volan” pe platforma ta preferată de podcasting, începând de vineri, 16 aprilie, de la ora 20:00.
📺 Până atunci, te așteaptă un episod nou-nouț din Top Gear astăzi, de la ora 21:00, în exclusivitate la The HISTORY Channel.
Acum 350 de ani, la 25 octombrie 1673, se năștea Dimitrie Cantemir, cel care avea să rămână în istorie nu doar ca domn al Moldovei, ci și ca un cărturar de seamă, care a ne-a lăsat mai bine de 130 de volume scrise: personalitate enciclopedică, nume revendicat deopotrivă de istorie, etnografie,...
Published 11/30/23

Published 10/25/23