130 - Domnica Petrovai - Divorț - cum navighezi această experiență, înțelept?
Listen now
Description
Invitata mea, Domnica Petrovai, este fondatoarea Mind Education și a Școlii pentru Cuplu, psiholog clinician și psihoterapeut cu o experiență de peste două decenii în psihoterapia familiei și terapia de cuplu. Episodul de astăzi este despre divorț, un subiect delicat și foarte complex, chiar tabu, unul de care ne ferim pentru că nouă nu ni se poate întâmpla niciodată. Alteori, atunci când trecem chiar noi prin asta, știm prea puțin sau chiar deloc despre ce înseamnă navigarea lui în mod înțelep și sănătos, pentru fiecare în parte și întreaga familie. Domnica face lumină cu privire la toate situațiile de mai jos, în care poate te regăsești și tu sau cineva apropiat, așa că merită să îl asculți până la final și să îl dai mai departe. Iar dacă momentul în care te afli în viața ta nu înseamnă un divorț, e important să afli chiar de acum că poate fi evitat, poate declanșa o evoluție a cuplului sau poate fi traversat și altfel decât am văzut în jurul nostru sau în filme. 🎧 Ce spune cuplurilor care vin hotărâte să divorțeze? 🎧 Evoluția pe care o poți obține atunci când traversezi o criză de cuplu 🎧 Se poate salva o relație de cuplu dacă amândoi își doresc divorț în mod categoric? 🎧 Cât de important este ghidajul din exterior atunci când treci printr-un divorț? 🎧 3 Recomandări pentru cuplurile cu copii în procesul de divorț 🎧 Cum vorbim cu bunicii copiilor noștri atunci când se întâmplă un divorț? 🎧 3 Recomandări pentru cuplurile fără copii care divorțează 🎧 Ajută separarea cuplului o anumită perioadă de timp la separarea relației? 🎧 Ce pot face ca soție, dacă el suferă, este în depresie, am făcut terapie de cuplu, dar am impresia că nu se mai poate face nimic? 🎧 Ce faci dacă el/ea nu înțelege că fără terapie vom ajunge să ne despărțim? 🎧 Semne care prevestesc faptul că un cuplu se îndreaptă spre divorț 🎧 Cele mai comune motive care duc la divorț 🎧 Cel mai bun moment pentru ca un cuplu să facă terapie 🎧 Cum decurge o sesiune de terapie de cuplu? 🎧 Cum ne alegem terapeutul de cuplu? 🎧 Cine este Domnica Petrovai? Audiție plăcută!
More Episodes
Invitatul meu, Valentin Maior, crește antreprenori și afaceri prin expertiza și experiența pe care o are ca investitor, strateg de business, consultant de management și mentor. Are un plan clar și fain de viață personală și profesională, din care fac parte familia și un portofoliul de companii...
Published 11/21/24
Published 11/21/24
Dacă și tu ești într-un punct de cotitură și simți că vrei o schimbare, dar nu știi de unde să începi, te invit să asculți acest episod până la final. În minutele care urmează, îți vorbesc despre cum te poate ajuta Simțirea, dar și cât de necesară e Strategia atunci când decizi să te...
Published 11/14/24