Andrei Roșu. Cum te gândești la propria viață. Lecții din practica unui sportiv de anduranță
Description
Andrei aleargă din 2010. Din momentul în care a realizat că statul pe canapea, berea și televizorul nu sunt cel mai bun exemplu pentru fiul său de doi ani. Este sportiv de anduranță si multiplu recordman mondial. E primul om care a alergat 7 maratoane si 7 ultramaratoane pe cele 7 continente. Deține recordul pentru cea mai rapidă traversare a Mării Negre și a Oceanului Atlantic cu o barcă cu vâsle. E primul român care a traversat înot Canalul Mânecii.
A antrenat mii de oameni pentru alergare și a strâns câteva milioane de lei pentru cauze filantropice. În ciuda tuturor acestor performanțe, are încă o groază de temeri. Diferența față de noi, ceilalți, este, poate, că a decis să le cunoască și să le înfrunte. Altfel, spune, stau în calea fericirii.
Andrei este fondatorul Filgud, un brand de produse vegane lansat în 2020.
Conversația noastră pleacă de la un concept care mi-a plăcut foarte mult: să vezi construcția unui business ca pe un joc. Uneori, te mai duci și tei căsuțe în spate, te mai învinge câte un adversar, îți mai pică un zar cu ghinion. Mai departe, merge către principii de viață și de business: simplificare, ideea că atitudinea e totul, optimism, ideea de control, cum să alegem unde investim resurse și efort și evaluarea riscurilor.
****
Acest podcast este susținut de Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială, 100% românească, ce crede în puterea de a schimba lumea prin perseverență și implicare, dar și în puterea de a o construi prin fiecare proiect - personal sau profesional, mai mic sau mai mare.
Dedeman promovează inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partenerul de încredere al The Vast&The Curious aproape de la început.
Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne ajută să evoluăm și să devenim mai buni, ca oameni și ca organizații.
****
Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursă. E o companie românească, fondată acum 25 de ani la Cluj de antreprenorul Voicu Oprean. AROBS este astăzi o companie internațională, cu birouri în nouă țări și mai mult de 1.200 de oameni și parteneri în Europa, Asia și America.
AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung.
****
Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro.
Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
Astăzi, sunt doar eu, cu un mesaj pentru voi toți.
Acum cinci ani, podcastul Vast&Curious a început ca un experiment. Din iubirea și interesul meu pentru conversații cu sens și pentru oameni admirabili. Erau câteva podcasturi în România și am făcut pionierat în această lume.
250 de...
Published 06/14/24
Diana este psiholog și terapeut, are un doctorat în domeniul traumelor familiale, rezilienței și creșterii post-traumatice. Este cofondator și președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, domeniu în care a făcut pionierat în România. Este autorul cărții „Anatomia Traumei”.
...
Published 06/07/24