Jean Calvin, un teolog francez născut în Picardia, a adus o structură clară gândirii protestante prin introducerea unui spirit sistematic în teologia reformată. Cu o educație superioară celei a lui Martin Luther, Calvin și-a început cariera intelectuală la o vârstă tânără. A publicat lucrări semnificative chiar înainte de a împlini 30 de ani, precum un comentariu la tratatul lui Seneca despre clemență. După adoptarea reformei de către Geneva, Calvin a devenit liderul spiritual al orașului, influențând decisiv comunitatea locală. Calvin nu s-a stabilit imediat în Geneva și a fost implicat în multiple jocuri de putere. După o scurtă plecare, s-a întors cu o influență mult sporită, deținând atât autoritate spirituală cât și politică. A fost un autor prolific, cu lucrări mult apreciate, precum „Instituțiile religiei creștine". Scrierile sale includ numeroase predici și comentarii biblice, în care abordează textele în mod literal și moral, evitând interpretările alegorice. Din punct de vedere politic, Calvinismul a promovat idei de rezistență împotriva autorităților nedrepte, aspect care nu se regăsește în catolicismul și luteranismul timpului. Calvinismul a influențat puternic comunități din Europa Occidentală și a avut un impact de durată în locuri precum Olanda, Anglia și America de Nord. Calviniștii au dezvoltat o viziune de popor ales, ceea ce a dus la o atitudine intransigentă și, în unele cazuri, la intoleranță. Teologic, Calvin susținea ideea predestinării, conform căreia oamenii sunt deja aleși în vederea salvării sau a damnării. Aceasta reflectă un pesimism antropologic, sugerând că natura umană este fundamental coruptă și neputincioasă. Totuși, Calvinismul subliniază importanța faptelor bune ca semn de recunoaștere și mulțumire față de Dumnezeu. Calvin a reușit să articuleze o viziune protestantă coerentă și sistematică, influențând profund nu doar teologia, ci și peisajul politic și social al timpului său.