De la firmă de apartament, la multinațională! Antreprenorul Voicu Oprean și compania AROBS
Listen now
Description
Absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, cu licenţă în Automatizări-Calculatoare, s-a înscris la un masterat în Administrarea Afacerilor la Universitatea „Babeş Bolyai”. Acolo, inspirat de colegi, a decis să se înscrie în programul Work&Travel. În Statele Unite, după o lună de la sosire, a ajutat pe cineva să-și repare un calculator, adică ceva banal pentru un inginer. Cum faptele bune ajung, de multe ori, să fie răsplătite, persoana respectivă l-a recomandat unei firme de IT. Astfel, până i-a expirat dreptul de muncă, a aflat cum funcționează o companie de software și a învățat cum se fac afaceri în patria businessului. Astfel, a luat naștere în 1998, în apartamentul părinților, compania AROBS. La început lucra singur și dezvolta o aplicație de gestiune care la acea vreme nu exista pe piață. Support the show
More Episodes
Ron Kaufman, pionierul excelenței în customer service la nivel global, fondator și președinte al UP! Your Service și autor a 15 cărţi în domeniul serviciilor şi afacerilor dintre care cea mai cunoscută este „Cultura serviciilor superioare“, vine la București pe 19 aprilie, cu un concept care va...
Published 04/09/24
Cristian Onetiu si-a crescut cifra de afaceri la peste 100 de milioane de euro cumulat, si a invatat cum sa faca asta din experienta a 4 falimente personale. Co-fondator al celei mai mari companii de vanzari directe din Romania si fondator al programului Scale-UP 1000, Cristian a stiut sa-si...
Published 01/26/24