Miracolele biblice au, prin definiție, martori. Minunea se raportează, așadar, la capacitatea de cuprindere a minții omenești. Ce spune omul credincios? Că Suveranul care dictează legile universului poate să le și suspende. Ar fi absurd, deci, să credem că modernii au făcut un salt cognitiv în raport cu evreii primului secol. După ce-au consumat abandonul, teama sau lașitatea, bărbații din jurul lui Iisus au proclamat lumii învierea Învățătorului lor. Toma, în particular, n-a vorbit despre o nălucire, ci despre experiența în carne și oase a vederii Celui Slăvit, Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Petru, Andrei sau Ioan știau ceea ce noi toți știm, anume că morții sunt condamnați la putrefacție. Mironosițele au luat la mormântul lui Iisus uleiuri esențiale pentru a stopa un proces natural de corupție biologică, entropie fizică și degradare olfactivă. Mormântul gol, însă, coroborat cu aparițiile Mântuitorului în conclavul apostolilor au produs scandalul creștinismului. Deși răstignit din grabă (Caiafa), calcul utilitar (Pilat) sau lăcomie pentru bani (Iuda), Iisus înviază. El a parcurs drumul dinspre centrul simbolic al Israelului (Templul lui Solomon) către marginea societății (Dealul Căpățânii) pentru a ne spune că întunericul istoriei noastre private (sau universale) n-are deloc ultimul cuvânt în fața Luminii pascale.