Matei 8 - Șekina, Icabod, Mireasa
Listen now
Description
„El a venit în lumea noastră în corp omenesc, ca un om printre oameni. El Și-a asumat slăbiciunile naturii umane, să poată fi testat și încercat. În omenescul Său, El a fost părtaș de natură divină. Prin întrupare, El a câștigat într-un sens nou titlul de Fiu al lui Dumnezeu” (ST 2 aug 1905; 7ABC 449). Acesta este un îndemn clar că este legitim să privim la Hristos și dinspre partea Sa omenească, în acea unire perfectă. Și care este intenția lui Dumnezeu, în descoperirea neprihănirii lui Hristos? De ce trebuie să înțelegem că El a biruit fiind părtaș de natură divină? Deoarece noi suntem chemați exact la același standard înalt: „Hristos a venit pe pământ, a luat omenescul și a devenit reprezentantul omului, spre a arăta, în controversa cu Satana, că omul, așa cum l-a creat Dumnezeu, conectat cu Tatăl și Fiul, poate asculta fiecare cerință divină” (ST 9 iun 1898).
More Episodes
Rasa umană și-a petrecut întreaga existență navigând dintr-o criză în alta, sperând să găsească odată, cândva, pacea și echilibrul necesar și visat de toată lumea. Încă nu a reușit să înțeleagă că pe planeta lor se desfășoară un experiment, o încercare de guvernare alternativă, în opoziție totală...
Published 06/13/24
Studiată cu atenţie, în lumina viziunii slăvite a soliei îngerului al treilea, parabola Tatălui iubitor - cum pe bună dreptate poate fi intitulată - descoperă un Dumnezeu disperat în efortul de a Se face cunoscut. Acesta este cel mai sfâşietor strigăt al inimii Tatălui nostru iubitor, care...
Published 06/10/24
Published 06/10/24