Poporul nostru întreţine o foarte greşită concepţie despre ucenicii lui Hristos. Se recunoaşte, în general, că au fost persecutaţi pentru credinţa lor, dar cauzele corecte pentru acea persecuţie sunt vag percepute. Măreţia lor este indiscutabilă, şi totuşi, ei nu erau nici mai evlavioşi, nici mai dotaţi intelectual, şi nici mai bine poziţionaţi social decât ceilalţi membri ai poporului lui Dumnezeu din acel timp. Atunci cum au ajuns în acea poziţie glorioasă? De ce le citim noi astăzi scrierile, de ce facem din ele un criteriu pentru aflarea adevărului spiritual? Motivul este unul singur: Aceşti oameni au fost dispuşi să primească lumină nouă trimisă de Dumnezeu generaţiei lor, în timp ce toţi ceilalţi contestau acea lumină.