Episodes
Subiectul mecanismului de protecție pentru persoanele intern deplasate a stârnit interes. Și nu doar pentru că la mai puțin de 100 de km de Chișinău are loc un război, dar și pentru că în ultimii 30 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova născuți în stânga Nistrului au fost nevoiți să plece din regiunea transnistreană pentru a nu ajunge să facă închisoare pentru încălcări inventate sau să moară înfruntând regimul separatist.   Vă invităm la o discuție cu Nicoleta Hriplivîi, avocată în...
Published 04/25/24
În ultimii ani am văzut cât de vulnerabile pot fi democrațiile în proces de tranziție, așa cum este Republica Moldova, în fața unor crize precum pandemia sau crize de securitate, așa cum este cea generată de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei. În acest context, sunt vulnerabile și mecanismele de protecție a drepturilor omului? Vă invităm la o discuție cu Vadim Vieru, avocat și directorul programului Drepturile Omului în cadrul Asociației Promo-LEX.  Podcast-ul „PUNCT pe URĂ.”...
Published 03/14/24
Published 03/14/24
Mandatul de 4 ani ai primarilor și consilierilor de la nivel local și raional a expirat, iar în această toamnă nu se vor număra doar bobocii, dar și rezultatele partidelor politice și candidaților independenți care vor alege să se implice în viața politică a comunităților lor. Alegerile locale generale din această toamnă va fi un prim exercițiu electoral în care utilizarea discursului de ură și/sau instigare la discriminare va fi sancționat. Înseamnă aceasta că toți competitorii vor...
Published 10/06/23
De ani buni, eforturile de a combate violența în toate formele sale s-a transformat, metaforic vorbind, într-o luptă pentru drepturi și respectarea demnității în care mulți oameni din societatea civilă și autorități publice fac front comun. Când circa 73% dintre femeile din Republica Moldova sunt supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului intim, iar anual, din cauza violenței în familie mor aproximativ 40 de femei, această luptă ar trebui să fie a noastră, a tuturor....
Published 08/02/23
De ani buni, eforturile de a combate violența în toate formele sale s-a transformat, metaforic vorbind, într-o luptă pentru drepturi și respectarea demnității în care mulți oameni din societatea civilă și autorități publice fac front comun. Când circa 73% dintre femeile din Republica Moldova sunt supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului intim, iar anual, din cauza violenței în familie mor aproximativ 40 de femei, această luptă ar trebui să fie a noastră, a tuturor....
Published 07/10/23
Conform Etnobarometrului din 2020, majoritatea moldovenilor, găgăuzilor și romilor se identifică predominant cu grupul lor etnic principal. În același timp, apartenența etnică corelează puternic cu limba maternă pentru aproape toate grupurile etnice. Cât privește apartenența lingvistică, de exemplu, romii comunică preponderent în trei limbi zilnic. Declarația Universală a UNESCO privind diversitatea culturală  atrage atenția asupra faptului că pluralismul cultural este indisociabil de...
Published 05/20/23
În Moldova de astăzi, dacă o femeie merge la muncă, are drept de vot și poate să se căsătorească cu cine vrea pare să fie suficient pentru a considera că drepturile acesteia sunt respectate pe deplin. În realitate însă problema violenței în bază de gen rămâne o problemă pentru societatea moldovenească, iar subiecte legate de educație sexuală, hărțuire, avort sau violența obstetrică și ginecologică sunt etichetate ca subiecte considerate sensibile sau chiar tabu, despre care se discută puțin...
Published 03/30/23
Acum un an, pe data de 24 februarie 2022, mame cu copii, bunici cu nepoți alesese ca loc de refugiu din calea războiului Rusiei împotriva Ucrainei – Moldova. Moldovenii au dat cea mai frumoasă lecție de solidaritate cu refugiații și drama Ucrainei. Rapid, au apărut la suprafață nu doar lipsurile, dar și vulnerabilitățile. Multe lucruri au fost învățate din mers, altele pe care deși aparent ar fi trebuit să le cunoaștem (cum ar fi combaterea discriminării) au lipsit celor responsabili să îi...
Published 02/24/23
În ultimii 20 de ani, în Iran au avut loc proteste pe scară largă și nu doar, din cauza a diverse probleme economice și politice, dar și din cauza restricțiilor asupra libertăților sociale. Din septembrie, un val nou de proteste a cuprins Iranul. Femei și bărbați au ieșit în stradă pentru a cere respectarea dreptului femeilor de a alege. Cum a ajuns Iranul să fie o teocrație islamică? De ce aceste proteste sunt importante pentru societatea iraniană? Ce înseamnă limitarea drepturilor...
Published 12/08/22
Conform Eurobarometrului din 2019 privind percepțiile despre antisemitism, la nivel european, nouă din zece evrei consideră că nivelul antisemitismului a crescut în țara lor, iar un european din 20 nu a auzit niciodată de Holocaust. În episodul nr. 7 al podcast-ului #PUNCTpeURĂ vorbim despre stereotipurile și prejudecățile îndreptate împotriva evreilor, cultura și tradițiile iudaice, contribuția comunității evreiești în Moldova și când și unde puteți afla mai multe despre această comunitate,...
Published 11/09/22
O bună parte din viața noastră socială se întâmplă în mediul online, ceea ce oferă numeroase oportunități pozitive, însă problema securității cibernetice este inclusiv despre mediul online ca o sursă de răspândire a mesajelor care instigă la ură și violență sau care dezinformează și care circulă cu o viteză greu de conceput, rămânând active pentru o perioadă nedeterminată. Violența online poate afecta pe oricine, indiferent de sex, origine etnică sau orientare sexuală. La nivel...
Published 10/03/22
Informația a fost mereu o sursă de influență și schimbare, dar și de putere. Până când am înțeles ce avem de făcut pentru a combate dezinformarea, ne-a lovit din plin propaganda de război cu toate elementele sale toxice: manipulare, discurs de ură și instigare la violență. Te invităm să asculți următorul episod al podcast-ului PUNCT pe URĂ, în care Victor Gotișan, cercetător media, explică care este impactul jurnalismului fast-food asupra activității media și asupra societății, dar și de ce...
Published 06/30/22
Războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și urmat de valul de refugiați ne-a arătat cât de ușor unii actori politici, religioși, jurnaliști, lideri de opinie sau cetățeni devin autori ai discursului de ură și ai propagandei de război. Timp de două luni de zile am monitorizat surse media online, TV, aplicații mobile, rețele de socializare, discursurile politicienilor ș.a. Ce am văzut, citit și auzit? Vă spunem aici. 
Published 06/17/22
După războiul din fosta Iugoslavia și Genocidul din Rwanda, războiul din Ucraina a readus în atenția societății internaționale subiectul crimelor de război și faptelor de genocid. Ce sunt, totuși, crimele de război și ce sunt faptele de genocid? Despre rolul Curții Internaționale de Justiție și cel al Curții Penale Internaționale în documentarea crimelor de război, dar și despre importanța recunoașterii și prevenirii acestora, vorbim, în acest episod, cu domnul Vladimir Grosu, doctor în...
Published 05/06/22
În ultimii ani, discursul de ură face echipă cu știrile false. Ambele de cele mai multe ori scindează societățile și pun la mare încercare Democrația și valorile ei, inclusiv respectarea drepturilor omului. Cât de ușor suntem manipulați? Și cine poate preveni dezinformarea: autoritățile, mass-media sau noi, consumatorii de știri? Te invităm să afli răspunsurile la aceste întrebări dintr-un nou episod al podcast-ului #PUNCTpeURĂ cu Lilia Zaharia, coordonatoare editorial în cadrul Asociației...
Published 03/18/22
Asistăm la ”normalizarea” discursului de ură împotriva persoanelor LGBTQI+ sau homofobia din spațiul public este doar consecința miturilor alimentate de necunoaștere și a discursurilor cu interese politice? Ascultă cel de al doilea episod din sezonul nou al podcast-ului #PUNCTpeURĂ cu Angelica Frolov, activistă pentru drepturile omului, coordonatoare de program Lobby și Advocacy a drepturilor LGBT în cadrul Centrului de informații Genderdoc-M. Poți asculta acest episod și în...
Published 02/22/22
La TV, la Radio sau în mediul online, politicienii își transmit mesajele uneori eficient și responsabil, alteori populist și manipulativ. În ultimii ani, discursul public politic a devenit din ce în ce mai intolerant și acest lucru ne-a determinat să ne întrebăm: Cum ar trebui să fie comunicarea politică în era digitalizării astfel încât să nu devină dăunătoare și periculoasă? Vă invităm să aflați răspunsul din noul episod al podcast-ului #PUNCTpeURĂ cu Maria Corina Barbaros, lectoră...
Published 02/03/22
Pentru mulți, libertatea de exprimare este un drept absolut, iar internetul ar părea că oferă toate instrumentele pentru ca această libertate să nu fie supusă niciunei restricții. În realitate însă, lucrurile stau diferit. Cea mai recentă decizie a unui tribunal din Franța, care a condamnat 11 persoane pentru utilizarea discursului de ură și amenințarea unei adolescente care a criticat islamul pe rețelele de socializare, arată că libertatea de exprimare este un drept fundamental, dar nu...
Published 12/23/21
Au trecut alegerile parlamentare anticipate și ar trebui să ne întrebăm cu ce am rămas dincolo de delegarea noilor reprezentanți în Parlamentul Republicii Moldova? Ne-am ales cu o societate divizată, în care unele grupuri sociale sunt ”inamici” ai securității naționale și valorilor tradiționale, iar opiniile politice diferite, sexul, dizabilitatea sau originea etnică sunt motive pentru a urî, marginaliza, denigra sau instiga la discriminare. Orice context este sau poate fi utilizat să...
Published 10/12/21
În contextul unui manifest online al actorilor din Republica Moldova cu mesajul #avem nevoie de artă, discuția despre nivelul de cultură și educație, mai ales în pandemie, devine din ce în ce mai importantă. În Moldova, unii critică arta urbană pe care o consideră un act de vandalism. În același timp, puțini reacționează atunci când Cimitirul Evreiesc este vandalizat. În Italia, odată cu începutul pandemiei, tot mai multe mesaje rasiste au apărut pe pereții clădirilor din Roma, iar artiștii...
Published 04/23/21
După alegerile prezidențiale din 2020, Moldova a ajuns în atenția presei internaționale nu doar datorită rezultatelor acestora, ci și pentru că surprinzător s-ar părea pentru unii, în Moldova, trei din cele mai importante instituții sunt conduse de către femei. Acest lucru însă nu face care societatea să fie mai puțin sexistă. În noul episod al podcast-ului PUNCT pe URĂ., discutăm cu Nina Lozinschi, secretara generală a Platformei pentru Egalitate de Gen, despre relația dintre sexism și...
Published 03/12/21
Romii reprezintă unul dintre grupurile cele mai discriminate din Moldova, iar discursul de ură sau instigare la discriminare îndreptat împotriva lor este mereu prezent în spațiul public și în mass-media. Natalia Duminică, activistă pentru drepturile romilor, vorbește în acest podcast despre cauzele care au contribuit la marginalizarea comunității rome, demontează cele mai cunoscute mituri și stereotipuri, explică de ce glumele cu romii sunt rasiste și atrage atenția asupra faptului că și...
Published 10/16/20
În 2019, cele 835 de cazuri de discurs de ură identificate de Promo-LEX au adunat peste 10 milioane de vizualizări. Iată de ce, în acest episod al podcast-ului ”PUNCT pe URĂ.” am ales să discutăm cu Diana Răilean, jurnalistă Radio Europa Liberă Chișinău și Mădălin Necșuțu, jurnalist Balkan Insight, despre discursul de ură care pe de o parte este adresat jurnaliștilor, iar pe de altă parte este generat de către aceștia, dar și despre linia roșie ce ar trebui să marcheze limita dintre...
Published 08/03/20
De câteva săptămâni, Statele Unite ale Americii sunt zguduite de protestele împotriva rasismului și a practicilor poliției. În acest episod al podcast-ului ”PUNCT pe URĂ.” discutăm cu Dumitru Sliusarenco, avocat specializat în domeniul discriminării, stabilit de ceva timp în Statele Unite ale Americii, despre ceea ce au provocat protestele din SUA, măsurile întreprinse de diverși actori de la nivel național și rasismul privit din mai multe perspective într-un stat democratic. Poți asculta...
Published 06/26/20