Dumnezeul oricărui har a pregătit mijloace prin care își revarsă binecuvântările cerești spre copiii Săi, care se poziționează în calea acestei revărsări bogate. Și noi putem face aceasta însușindu-ne mijloacele harului, aflate în Cuvântul Scripturii, în rugăciune și în Biserică. De această dată ne vom concentra atenția pe conversația cu Dumnezeu, prin rugăciune.Dumnezeu vorbește. Prin Cuvânt Se descoperă pe Sine, iar Cuvântul Întrupat, Cristos, este apogeul revelației divine. Și ce minunat că acest Dumnezeu își dorește să ne și asculte. Rugăciunea e, pe scurt, un dialog cu Dumnezeu. Este relațională și personală, pentru că și noi suntem persoane create după chipul și asemănarea Tatălui ceresc. El, Creatorul și Stăpânul nostru, ne invită plin de har să interacționăm cu El. Și-a deschis gura și ne-a vorbit. Acum își deschide urechea, să ne asculte. La rândul nostru, ca răspuns la o conversație pe care nu noi am început-o, ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune.Rugăciunea nu își are originea în lipsurile noastre, ci în bogăția de har a lui Dumnezeu. De aceea, când ne rugăm nu o să începem cu nevoile noastre, ci prin adorarea Domnului căruia nu îi lipsește nimic.Scopul rugăciunii nu e să obținem mai multe lucruri de la Dumnezeu, ci să avem parte de El Însuși. Deși aducem cererile noastre la cunoștința Lui, adevărata împlinire este de a fi în prezența Celui spre care ne îndreptăm rugăciunile. John Piper spunea că scopul măreț al rugăciunii este să cerem ca din mijlocul tuturor darurilor primite de Sus, Dumnezeu să ne fie bucuria.Așa că venim smeriți, în așteptare și, datorită lucrării lui Isus, plini de încredere în prezența lui Dumnezeu să relaționăm cu El, să Îi vorbim și mai ales să ne bucurăm În El ca de cea mai de preț comoară.Principiile de bază ale rugăciunii nu țin de practici particulare, sau de anumite posturi ale corpului, cât mai degrabă de dorința sinceră de a interacționa cu Dumnezeu. El este sfânt, așa că ne închinăm Lui (prin laudă). Este plin de milă, așa că ne mărturisim păcatele. Dumnezeu e bogat în har, așa că ne manifestăm aprecierea (prin mulțumiri). El este iubitor și îi pasă de copiii Săi, așa că aducem înaintea Lui toate cererile noastre (prin mijlocire).În Noul testament regăsim în mod repetat chemarea la rugăciune, nu ca la o disciplină rigidă, sau ca la o realizare impersonală, ci ca o invitație la o relație apropiată cu Dumnezeu. El este chiar mai gata să ne asculte decât suntem noi gata să ne rugăm.Conversația cu Dumnezeu e posibilă doar prin Persoana și lucrarea Fiului Său. Isus a murit pentru păcatele noastre, a înviat din mormânt, S-a înălțat la cer și stă la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi. În Evrei 7:25 ni se reamintește că „Doar El poate să-i mântuiască pe deplin pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, întrucât El trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru ei.”În lumina acestor adevăruri, putem începe să căutăm moduri specifice și planuri concrete pe care să le aplicăm vieții de rugăciune individuale, sau în comunitate. Ne stabilim timpul potrivit și locul, ne rugăm de unii singuri, în „odăiță”, dar ne rugăm și cu ceilalți. Rugăciunea poate fi planificată, sau spontană. În mașină, la masă, între angajamentele zilnice, sau la marginea patului. Ne putem ruga și prin cuvintele citite din Scriptură, ca răspuns la ceea ce Dumnezeu ne transmite. Îl adorăm pe El, ne mărturisim, Îi mulțumim și ne facem cunoscute cererile.Avem parte de urechea gata să asculte a lui Dumnezeu. Să nu trecem cu ușurință peste aceasta…