Împlinirea Personală prin Ajutarea Altora: O Poveste despre Voluntariat
Listen now
Description
Ce îi îndeamnă pe oameni să facă voluntariat sau să doneze? Este bunătate, egoism sau altceva? Putem avea o viață împlinită dacă îi ajutăm pe alții să aibă vieți mai bune și mai împlinite? În acest episod al podcastului, Monica Belițoiu discută despre voluntariat și altruism cu Iarina Taban, fondatoarea Programului Educațional Ajungem MARI. Monica și Iarina discută despre dorința de a face bine, despre voluntariat, despre cum ne găsim împlinirea atunci când îi ajutăm pe ceilalți, dar și despre lucrurile importante pe care copiii ar trebui să le învețe pentru a deveni adulți împliniți și fericiți. Iarina Taban este fondatoarea Programului Educațional Ajungem MARI pentru copiii din centrele de plasament și medii defavorizate. Din 2014 echipa Ajungem MARI a atras mii de voluntari care să le fie alături copiilor instituționalizați pe termen lung. Voluntarii îi ajută să învețe cu drag, să descopere lumea din afara centrelor, să își dezvolte abilități, să își urmeze talentele, practic să crească MARI, fericiți, responsabili și independenți. Linkuri Utile: Ajungem Mari, Ajungem Mari pe Facebook, Legea Voluntariatului, Humanism for Children (Carte), Conferința Raționalilor 2020, ASUR pe Facebook
More Episodes
Știința ne-a ajutat să facem descoperiri noi, să inventăm tehnologii mai bune, și să progresăm ca societate. Însă dincolo de asta, gândirea științifică ne poate ajuta să luăm decizii mai bune, în orice arie a vieții. În acest episod al podcastului, Eduard Ezeanu discută despre acest subiect cu...
Published 03/04/21
Published 03/04/21
Cu toții ne dorim să ne putem da seama când suntem păcăliți și înșelați de alte persoane. Din păcate, multe din metodele cele mai populare sunt ineficiente, iar cele eficiente sunt mai puțin cunoscute. În acest episod la podcastului, Monica Belițiou discută despre detectarea eficientă a...
Published 02/19/21